Finanțatorul lui FC Timișoara, Marian Iancu, spune că prefera o victorie a Unirii Urziceni în Ghencea deoarece se teme de trupa lui Dorinel Munteanu. Oficialul bănățenilor spune că sunt mai multe echipe în Liga I care se vor bate la titlu, nominalizându-le aici pe Steaua, CFR Cluj și Dinamo.
"Mi-aș fi dorit să câștige Unirea pentru că mi-e frică de Steaua în retur mult mai mult decât de Urziceni. N-a fost un spectacol partida, a fost un joc greu, nu puteai vedea de la tv prea bine. Oriunde joacă Timișoara va fi spectacol pentru că filosofia noastră este să dăm goluri. Frumos joacă și CFR, pe Steaua e greu să o domini, Dinamo are și ea momentele ei, deci nu putem spune că Timișoara joacă cel mai frumos.", a spus Iancu la gsptv.
Patronul formației de pe Bega a făcut referire și la relația pe care o are cu tehnicianul Dusan Uhrin. "Eu reprezint clubul și îi aduc la cunoștință lui Uhrin că sunt cazuri când datorită rezultatelor este nevoie de o renegociere din punct de vedere financiar.", a încheiat Marian Iancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER